(din ciclul “Povestile-parabole ale lui nenea Sigi pentru copii ce vor sa creasca mari si sa stie pe ce lume traiesc)

Am ales sa va prezint astazi unele consideratii privind accidentele auto si diferentele dintre automobile. Deasemenea, va voi spune cateva cuvinte despre cum se comporta oamenii mari in caz de accident auto. Daca vom intelege in profunzime cele ce urmeaza multe vom avea de invatat !

Cu toti suntem incantati de existenta automobilului – aceasta minune tehnica ce ne permite sa ne deplasam dintr-un loc in altul. Ce frumoasa este viata atunci cand ne simtim in siguranta, cand toate ne merg bine si nici o neplacere nu se intrevede ! Totul e sa ne simtim bine cu automobilul pe care ni l-am ales.

Numai ca…asta este … lumea si calatoriile nu sunt facute doar din placere si mai apar si accidentele.Din neatentia noastra sau, poate, din vina partenerilor de trafic ajungem sa ne lovim masinile de alte masini sau de obstacole aparute neprevazut pe drum. Primele studii asupra accidentelor au concluzionat ca se poate vorbi (grosso-modo) de doua tipuri de accidente posibile.

Primul tip de accident s-ar putea descrie drept un soi de cataclism : in acest caz putem observa pe drum nenumarate bucati din ceea ce a fost candva un adorabil mijloc de transport, zgomotul produs de impact este deosebit de mare, claxonul a ramas blocat si asta face sa atraga toate privirile catre tragedia tocmai produsa. In ciuda eforturilor disperate ale conducatorului auto masina nu pare sa mai aiba forta de a se deplasa, ce mai incoace si-ncolo, este, cel putin in aceasta faza, nefunctionala. De fapt nici nu stiu daca se mai poate vorbi de un automobil, ci, mai degraba, de o entitate sparta, facuta bucati, lipsita (cel putin deocamdata) de o identitate proprie, fara placute de inmatriculare, incapabila sa-si mai gaseasca vreun rost pe lume. Ravagiile produse sunt maxime, reparatiile necesare sunt capitale si nu pot, in nici un caz, fi realizate prin fortele proprii ale nefericitului conducator auto. De fapt acesta isi si striga nefericirea in dreapta si-n stanga, plange, urla si cere ajutorul orisicui e dispus sa-l asculte, indiferent ca se pricepe sau nu sa-i repare bunatate de masinuta. Astfel de accidente spectaculoase fac deliciul presei de scandal si sunt discutate cu asiduitate pe bloguri si pe retelele internautice de socializare. Partea buna este ca, datorita disperarii conducatorului auto, masina are sansa de a ajunge rapid la mecanic si, in cele mai multe cazuri, dupa o munca laborioasa (si costuri pe masura) se poate vorbi de o recuperare a functionalitatii. Si asta datorita externalizarii dramei, si obiceiului (bun – in acest caz) de a discuta problemele proprii cu cei din jur. Am putea intelege de aici ca, atunci cand avem o problema este foarte bine sa cerem ajutorul cuiva.

Cel de-al doilea tip de accident nu este nici pe departe la fel de spectaculos. Sau cel putin asa apare la prima veder. Este, mai degraba, ascuns privirilor indiscrete, nu este mediatizat si, de cele mai multe ori (daca nu intotdeauna), atunci cand cineva pomeneste de el, i se neaga existenta. Nu-i vorba ca nici nu era usor de remarcat: nu s-a produs aproape nici un zgomot, nu au zburat bucati din masina in toate partile si e mai mult o botire a caroseriei ce lasa (cel putin in aparenta) posibilitatea deplasarii mai departe. Dupa o vreme, conducatorul auto incepe sa accepte situatia, se obisnuieste cu micile julituri si, nedand prea mare atentie incidentului, nu apeleaza la ajutor specializat, conform zicalei “ lasa ca merge si asa!”. Si chiar merge: roata se invarte, noi drumetii se prefigureaza la orizont si, parca, nu a fost ceva grav si, parca nici nu sunt motive intemeiate pentru o revizie generala, pentru o verificare a franelor sau a directiei…Eventualele dereglari ale aparatelor de bord sunt ascunse in interior in speranta ca nu a fost nimic grav. Este adevarat ca masina, dupa acest eveniment nedorit, isi schimba, pe undeva, caracteristicile, nu mai este capabila sa faca tot ceea ce facea inainte, si, oricum, de acum incolo, va merge pe un alt drum. Uneori soferul nici macar nu-si da seama ca (aproape) are de-a face cu o alta masina. Trist este faptul ca, la un moment dat, toate acele mici dereglari (ce au fost ignorate si ascunse in interior intr-o prima faza) pot duce tot la o imposibilitate a deplasarii si, pana la urma, si in acest caz, tot pe mana mecanicului specialist ajunge masina. Dar, din orgoliu sau din neincredere in mecanici, de cele mai multe ori se prefera ascunderea accidentului. Nu rare sunt cazurile in care ne trezim in aceste cazuri cu situatii dramatice in care, datorita internalizarii evenimentului traumatic, se ajunge la opriri (ireversibile) ale alimentarii motorului, caz in care masina poate ajunge direct la cimitirul de masini.

Nu ma indoiesc de faptul ca, pana acum, nu v-am spus cine stie ce noutati. Stiati ca asa stau lucrurile in ceea ce priveste accidentele auto si urmarile lor. Dar, aveti putintica rabdare sa vedeti ce studii interesante s-au facut pornind de la aceste fapte. Un oarecare domn profesor de filozofie, pensionar (Remus Dumitrescu parca-l chema) n-a avut altceva de facut (tocmai v-am spus ca era pensionar…) si s-a apucat sa faca statistici referitoare la aceste evenimente nefericite din viata noastra numite accidentele auto.

Si a observat dumnealui ca in cazul primului tip de accident – cel isteric, cu tipete, spectaculos si care nu permite continuarea drumului decat dupa un ajutor din partea cui o fi dispus sa se implice in asa ceva- ei bine, in aceste situatii avem de-a face cu masini vopsite in urmatoarele culori : galben, rosu, portocaliu. In cazul tipului al doilea de evenimente nedorite automobilele aveau culori cum ar fi : albastru sau verde.

Continuind cercetarile, dragul nostru profesor pensionar, a avut surpriza sa constate ca masinile predispuse la accidente galagioase si cu soferi ce par sa nu se mai poata deplasa fara sprijin sunt masini de mai mici dimensiuni, dar incapatoare, cu forme rotunjite, facute, parca, sa fie admirate si adulate.

In cazul automobilelor ce par a suferi, mai degraba, mici indoituri ale caroseriei (dar uneori cu disfunctionalitati profunde) avem de-a face cu adevarati bolizi ai soselelor, cu motoare super puternice, acceleratii de invidiat si o aparenta de luptator. Un amanunt surprinzator a fost constatarea ca aceste din urma automobile sunt dotate cu schimbator de viteze, spre deosebire de masinile vopsite in culori calde, feminine, care nu au in dotare astfel de echipament. Si asta, in paranteza fie spus, intr-o anumita etapa a condusului, creaza anumite probleme, ce au fost denumite in literatura de specialitate cu termenul de “invidia de schimbator de viteza”.  Nu-i vorba ca nici conducatorii auto cu schimbator de viteza nu sunt scutiti de belele: cand incep sa fie interesati de felul cum sunt construite masinutele feminine, constatand ca ei au ceva in plus (maneta schimbatorului de viteze cu care tare mult le place sa se faleasca) ii apuca o spaima teribila ca ar posibil sa vina cineva si sa-i deposedeze de mult iubitul accesoriu. Dar amanunte mai detaliate despre aceste complexe va voi povesti cu alta ocazie…

Am putea spune ca in cazul masinilor feminine avem de-a face cu o deformare plastica, in cazul careia evenimentul traumatic se manifesta printr-o energie de rupere, de destructurare, facand functionarea imposibila, in timp ce in cazul masinilor masculine deformarea este de tip elastic si mai degraba are darul de a schimba compozitia si tipul de functionare.

Se pune, pe buna dreptate intrebarea care accidente trebuie luate mai mult in considerare si care sunt mai periculoase pentru buna desfasurare a traficului : accidentele feminine cu spectaculozitatea lor plastica sau cele masculine cu periculozitatea lor elastica ?

As vrea acum sa va vorbesc despre un studiu (al unui domn din America) privitor la felul in care se repara automobilele. Acest domn Gray are si o teorie interesanta referitoare la fabricile, la locurile, de unde provin masinile rosii, respectiv albastre. Sustine dumnealui ca ar exista o fabrica (numita Venus) care producea exclusiv masini rosii si o fabrica (numita Marte) care producea exclusiv masini albastre. Si la fabrica Venus nu se stia nimic despre functionarea masinilor albastre, asa cum la fabrica Marte nu se stia nimic despre cum ar putea sa functioneze masinile rosii – de fapt, intr-o prima etapa, nici unii nu stiau nimic despre existenta celorlalti si despre obiceiurile lor de a produce si de a repara masini. Tocmai acest din urma element – si anume reparatia masinilor avariate – este interesant de pomenit in povestirea de fata.

Ei bine, la fabrica Venus, atunci cand era adusa o masina avariata, se obisnuia sa fie dusa intr-o hala in care se gaseau multe masini rosii, iar soferul masinii avariate incepea sa povesteasca ce i s-a intamplat. Si apoi vorbeau si soferii celorlalte masini rosii, si, din vorba in vorba, incepeau sa vorbeasca si despre alte lucruri, nu numai despre accident si daunele lui. Si, nu se stie foarte clar de ce, dar se pare ca dupa o astfel de discutie, soferul accidentat se simtea mult mai bine si, chiar daca asta nu ducea imediat la repararea masinii, era un bun inceput. Dupa un timp – mai lung sau mai scurt- se putea relua sofatul.

La fabrica Marte se folosea o alta tehnologie : soferul ce suferise un accident se izola (insotit doar de automobilul lui avariat) intr-o incapere si, singur-singurel, se straduia sa-si repare masina si sa fie, din nou, apt de a conduce o masina pe drumurile publice. Ceilalti soferi din cadrul fabricii nu interveneau in nici un fel in acest proces ci doar asteptau ca cel in cauza sa-si rezolve problema, fiind convinsi ca aceasta este singura cale posibila.

Astazi, daca ne uitam cu atentie pe soselele lumii, de multe ori este foarte greu sa deosebim o masina rosie de una albastra : putem intalni o culoare cald-feminina la caroserie dar, cand patrundem in interior, vedem ca predomina culorile reci-masculine. Desigur si vice-versa este la fel de valabila. Si asta ca sa nu mai vorbim de faptul ca, din diferite motive, masinile sunt revopsite, nu intotdeauna pastrandu-se culoarea de fabrica. Lucrurile se complica si mai mult in cazul masinilor de o culoare greu de asezat in categoria cald sau rece. Oare la ce tip de accident este predispusa o masina gri ? Sau, cine stie, poate ca acesta este cel mai nesigur tip de masina ce poate exista…

Dupa cum stim cu toti, astazi traim intr-o epoca a globalizarii, intr-o epoca a circulatiei neingradite a informatiilor, asa ca, despre cele doua metode de reparatie stie acum toata lumea si, in consecinta, majoritatea atelierelor de reparatii au inceput sa combine cele doua viziuni, nu de alta dar au de reparat atat masini rosii cat si masini albastre. Mecanicii sunt nevoiti, in masura in care vor sa fie bine recunoscuti pe piata, sa-si insuseasca metode de reparatie atat pentru accidentele plastice cat si pentru cele elastice, sa aplice atat tehnologii venusiene cat si tehnologii martiene.

Un domn traitor in Viena secolului trecut spunea ca toti indivizii reunesc in sine caracteristici masculine si feminine, ca urmare a constitutiei lor bisexuale si ereditatii incrucisate, astfel incat masculinitatea si feminitatea pure raman constructii teoretice cu un continut nesigur.

Cam asta ar fi povestea mea de astazi …